TERMENI SI CONDIŢII DE ACCESARE A SERVICIILOR MEDICALE CMI SARBU MIHAELA-IONELA
I. Definiții de interes pentru pacient:
SITE – domeniul https://reumatolog-galati.ro/ (în continuare denumit si „Platforma medicală” deținut de unitatea sanitară privată CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA, CIF: 41049702;
UNITATE SANITARĂ PRIVATĂ – CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA, cabinet medical individual care funcționează potrivit art. 30 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – republicată care poate furniza, potrivit legislației în vigoare, servicii de telemedicină (în continuare denumită „Unitatea medicală”) ;
Date identificare : CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA
Sediul: Municipiul Galați, Strada Teiului nr 12, Sendreni, judetul Galați
CUI: 41049702
SERVICIU – serviciul de telemedicină furnizat potrivit OUG nr. 196/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii la distanță, fără prezența fizică simultană a personalului medical și a pacientului, pentru stabilirea diagnosticului, indicarea tratamentului, monitorizarea unor afecţiuni sau indicarea unor metode de prevenţie a bolilor, în mod securizat, prin intermediul tehnologiei informaţiei şi mijloacelor electronice de comunicare;
MIJLOACE DE COMUNICARE LA DISTANȚĂ – orice mijloc care, fără prezenţa fizică simultană a pacientului şi a Medicului, poate fi utilizat pentru oferirea serviciilor medicale furnizate de la distanţă prin intermediul oricăror platforme audio sau video, echipamente electronice şi reţele de cablu, fibră optică, radio, satelit şi altele asemenea. În sensul prezentului document, mijloacele de comunicare la distanță sunt reprezentate de corespondență electronica (e-mail) și WhatsApp;
TELECONSULTAȚIA – serviciul medical realizat în relaţie cu Pacientul, care discută de la distanţă cu medicul (în afara clinicii medicale), în vederea stabilirii diagnosticului, tratamentului şi/sau a măsurilor necesare pentru prevenirea bolilor şi a complicaţiilor acestora, toate în interesul promovării sănătăţii pacientului;
CONSULTAȚIA – consultaţia care se desfăşoară cu prezenţa fizică a pacientului în cadrul clinicii CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA. Programările pentru acest tip de consultație se efectuează direct la clinica CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA, conform regulilor si condițiilor impuse de aceasta;
PACIENT – persoana care are sau obține acces la Serviciu și beneficiază de serviciile de telemedicină furnizate de Unitatea medicală;
ACORDUL PACIENTULUI INFORMAT – consimţământul pacientului în vederea prestării serviciilor medicale, care are forma prevăzuta de OMS 1411/2016 (formularul de exprimare a acordului pacientului informat);
CONTRACT LA DISTANȚĂ – prezentul contract încheiat între medic și Pacient, fără prezența fizică simultană a părților, cu utilizarea exclusiva a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanta, pana la si inclusiv in momentul in care este incheiat contractul;
PROGRAMARE – un document electronic prin intermediul caruia Pacientul transmite Unității medicale, prin intermediul Site-ului, intentia sa de a achizitiona serviciile medicale disponibile prin intermediul Platformei medicale;
DATE CU CARACTER PERSONAL – orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă (“persoana vizata”); în principiu, reprezintă date personale: numele și prenumele persoanei, domiciliul, adresa de email, CNP-ul, numărul de telefon, diagnostic pacient, rezultate analize, afecțiuni medicale etc. Datele cu caracter personal (inclusiv cele sensibile) prelucrate în vederea executării acestui contract la distanță vor fi tratate in cadrul Politicii de Confidențialitate;
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL – înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal. În relația cu Platforma medicală, calitatea de operator de date este detinuta de CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA;
PRELUCRARE – orice operațiune/set de operațiuni asupra datelor cu caracter personal (cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate), respectiv colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea, modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea, diseminarea, punerea la dispoziție, alinierea, combinarea, restricționarea, ștergerea, distrugerea etc. (reprezentând orice fel de operațiune în legatură cu datele personale, inclusiv cele sn);
II. General
2.1. Termenii şi Condiţiile respectă prevederile legislației în vigoare care reglementează telemedicina, reforma în domeniul sănătății și comerțul electronic precum și prevederile contractelor încheiate cu partenerii de către CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA.
2.2. Vă rugăm să parcurgeți cu atentie acest document pentru a preîntâmpina eventuale consecințe nedorite/ neplăcute, ce pot fi apreciate de către Pacient ca avand un impact negativ asupra datelor sale și/sau informațiilor furnizate către Unitatea medicală.
2.3. Accesul la Serviciu se face exclusiv prin accesarea site-ului public https://reumatolog-galati.ro/.
2.4. In cazul in care Pacientul nu este de acord si/sau nu accepta prezentul document, va trimite un e-mail pe adresa dr.sarbu@reumatolog-galati.ro cu precizarea motivelor și/sau solicitărilor de realizare a modificărilor intervenite.
2.5. Ca regulă generală, Platforma medicală este adresată doar Pacienților cu capacitate deplină de exercițiu (persoane fizice care au cel puțin 18 ani și pot, din punct de vedere legal, sa contracteze servicii/produse). Reprezentații legali ai minorilor/persoanelor lipsite de capacitate de exercițiu pot contacta Unitatea medicală în numele persoanelor pe care le reprezintă în mod legal. Achiziționând produsele și procedând la efectuarea plății, persoana declară faptul că întrunește condițiile menționate mai sus.
2.6. Telemedicina presupune transmiterea în siguranţă a datelor şi informaţiilor medicale sub formă de text, sunet, imagine sau în alte formate necesare pentru prevenirea bolilor, diagnosticarea, tratarea şi monitorizarea pacienţilor.
2.7. Unitatea medicală CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA respectă drepturile pacienţilor prevăzute în Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv informarea pacienţilor cu privire la mijloacele tehnice de transmisie a datelor şi securizarea acestora. Informații suplimentare privind măsurile tehnice și organizatorice implementate de operatorul de date cu privire la prelucrările de date efectuate prin Platforma medicală se regăsesc în Politica de Confidețialitate.
2.8. Serviciile medicale acordate prin telemedicină respectă, separat de prevederile Legii nr. 46/2003, următoarele cerinţe prevăzute de OUG nr. 196/2000:
- a) stabilirea identităţii şi calităţii profesionale a medicului care acordă aceste servicii;
Identitate medic: Dna. Dr. Mihaela Sârbu- medic primar reumatolog, ;
Informații suplimentare despre medic pot fi identificate pe Platforma medicală: https://reumatolog-galati.ro/experienta/ .
- b) informarea pacientului cu privire la serviciile medicale disponibile, scopul şi implicaţiile actului medical, precum şi la mijloacele de realizare a acestuia, inclusiv cu privire la mijloacele tehnice utilizate pentru transmisia de date;
Serviciile medicale disponibile vizează teleconsultații prin raportare la specializarea Dr. Mihaela Sârbu, scopul și implicațiile vizând stabilirea diagnosticului, tratamentului şi/sau a măsurilor necesare pentru prevenirea bolilor şi a complicaţiilor acestora, toate în interesul promovării sănătăţii Pacientului. Mijloacele tehnice pentru transmisia de date sunt corespondența electronica (e-mail) și WhatsApp.
- c) respectarea dreptului pacientului de a-şi exprima consimţământul în mod liber şi informat;
Anterior teleconsultației, Pacientul furnizeaza acordul pacientului informat cu respectarea formei impusă de legislația în vigoare.
- d) respectarea secretului medical;
- e) asigurarea condiţiilor tehnice de transmisie a datelor şi a condiţiilor de prelucrare a acestor date de către medic astfel încât să fie garantată confidenţialitate acestora;
Unitatea medicală, în calitatea sa de operator de date cu caracter personal, depune toate diligențele în a implementa și actualiza în mod constant măsurile tehnice și organizatorice implementate în vederea asigurării securității datelor furnizate de pacient pentru teleconsultație.
- f) securizarea şi introducerea în dosarul electronic de sănătate al pacientului a documentelor rezultate în urma acestor servicii;
- g) asigurarea continuităţii asistenţei medicale.
2.9. Serviciile medicale prin telemedicină furnizate de CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA se acordă în mod nediscriminatoriu oricărei persoane pentru diagnosticul, tratamentul şi prevenirea bolilor şi accidentelor, cercetarea şi evaluarea medicală, precum şi pentru asistenţa continuă a furnizorilor de servicii medicale, toate în interesul promovării sănătăţii.
2.10. Orice Pacient care doreşte să beneficieze de servicii medicale/teleconsultații în cadrul CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA este de acord să respecte aceste principii și reguli. Prin efectuarea Programării, respectiv prin prezentarea şi acceptarea înregistrării în lista de pacienţi care s-au prezentat pentru efectuarea unui serviciu medical în cadrul clinicii CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA , vă exprimaţi acordul pentru respectarea acestor Termeni şi Condiţii de accesare a serviciilor medicale prin telemedicină.
2.11. Menționăm că, în funcţie de evoluţia legislaţiei și a serviciilor pe care le oferim şi a locaţiilor în care oferim aceste servicii medicale, prezentul document poate suferi modificări, Unitatea medicală publicând mereu versiunea actualizată a Termenilor și Condițiilor pe Platforma medicală.
2.12. Programarea se validează după completarea formularului dedicat din cadrul paginii de Consultații online și procesarea plății.
2.13. Pacientul înțelege și acceptă faptul că medicul îi poate recomanda, în cadrul teleconsultației, să se prezinte la o consultație fizică în cadrul clinicii. Neprezentarea pacientului conform recomandării medicului nu atrage răspunderea legală a medicului, Pacientul acționând în baza libertății sale de decizie.
III. Politica de confidențialitate
3.1. În calitate de operator de date, Unitatea medicală depune toate eforturile pentru a vă asigura că protejează și respectă confidențialitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal prin implementarea măsurilor necesare prevăzute de reglementările în vigoare privind protecția datelor, inclusiv Regulamentul general (UE) 2016/679 privind protecția datelor și Legea nr. 190/2018 privind aplicarea Regulamentului dar și bunele practici în materie și recomandările Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Pentru mai multe detalii, vă invităm să parcurgeți în integralitate Politica de Confidențialitate.
IV. Politica teleconsultațiilor
4.1. Servicii medicale
4.1.1. Toate tarifele aferente serviciilor prezentate pe Platforma medicală sunt exprimate in lei (RON).
4.1.2. Facturarea serviciilor medicale achiziționate se face exclusiv în RON folosind informațiile furnizate de Pacient (nume, prenume și domiciliu). Unitatea medicală nu răspunde de corectitudinea informațiilor furnizate de Pacient pentru factură. Toate facturile sunt emise și înregistrate automat și incluse in raportările fiscale.
4.1.3. În cazul puțin probabil in care Unitatea medicală nu va putea onora Serviciul conform Porgramării, acesta va informa Pacientul (fie prin canalele de comunicare agreate, fie prin publicarea unui mesaj de informare pe Platforma medicală). Unitatea medicală asigură Pacientul de faptul că astfel de situații nu sunt frecvente. Motivele care stau la baza unor astfel de notificări includ, nelimitativ: situația în care condițiile tehnice nu permit teleconsultația (conexiunea la internet, probleme tehnice ale mijloacelor utilizate de medic etc), participările la evenimente ştiinţifice şi de pregătire profesională sau alte motive obiective. Pacientul înțelege și acceptă faptul că Programarea poate fi decalată atunci când medicul acordă îngrijiri în cazuri prioritare din punct de vedere medical sau în cazuri care necesita o atenţie/supraveghere medicală sporită.
4.2. Programarea
4.2.1. Unitatea medicală nu poate fi obligată să păstreze un anume preț decât pentru programările efectuate (completarea formularului și acceptarea Termenilor și Condițiilor), cu excepția cazului in care prețul afișat este unul derizoriu, urmare a unor probleme tehnice. Prețul afișat pe Platforma mediclă la momentul comenzii nu se va modifica, fiind ferm.
4.2.2. Prin finalizarea completării formularului dedicat, Pacientul consimte că toate datele furnizate de acesta, necesare procesului de achiziționare servicii medicale, sunt corecte, complete și adevarate la data efectuării Programării, acesta înțelegand și fiind de acord cu privire la faptul că Unitatea medicală este exonerată de răspundere, aflându-se în imposibilitatea de a onora programarea efectuată.
4.2.3. Unitatea medicală poate refuza o Programare chiar și fără o notificare prealabilă adresată Pacientului, pentru următoarele situații:
4.2.3.1. Eșuarea / invalidarea plății efectuată prin intermediul Platformei medicale;
4.2.3.2. Pacientul se raportează la actul medical într-un mod neconform bunelor moravuri și bunei-credințe sau își exercită drepturile prevăzute de legislația care reglementează drepturile pacienților într-un mod nerezonabil, contrar bunei-credinte;
4.2.4. Pacientul nu își poate exercita dreptul de retragere din contractul la distanță serviciul medical prin telemedicină reprezentând, în sensul OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii (art. 16, lit. m), furnizare de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, prestarea începând cu acordul prealabil expres al consumatorului (Pacientul) după ce acesta a luat cunoștință de faptul că își pierde dreptul de retragere. Dacă pacientul nu respectă Programarea, se consideră că unitatea și-a îndeplinit obligațiile contractuale față de Pacient asumate prin prezentul contract la distanță.
4.2.5. Unitatea medicală va emite si transmite catre Pacient toate documentele necesare care să ateste achiziționarea serviciilor medicale de catre Pacient conform legislației în vigoare. Factura emisă va cuprinde toate mențiunile obligatorii în conformitate cu art. 319 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ținând cont și de prevederile aplicabile în materie de protecție a datelor cu caracter personal.
4.2.6. Programările efectuate online se validează doar pe baza plății efectuate în avans, prin una dintre variantele puse la dispoziție în urma completării formularului.
4.2.7. Serviciile medicale pot fi accesate de către Pacienţi, de regulă, de luni până vineri, exclusiv în baza programărilor efectuate anterior, în funcţie de programul afişat, în condiţiile comunicate periodic, disponibile pe Platforma medicală.
4.2.8. Având în vedere faptul că în cazul teleconsultației este permis un schimb limitat de mesaje între pacient și medic, vă sfătuim să vă exprimați cât mai clar, să furnizați informații și documente medicale complete, medicul fiind singurul în măsură să aprecieze care sunt informațiile relevante în vederea unui diagnostic/tratament/recomandare medicală completă.
5. Litigii
5.1. Prin folosirea/vizitarea/vizualizarea serviciilor medicale etc de pe Platforma medicală, Pacientul se declară de acord cel puțin cu prevederile prezentului document „Termeni si conditii”.
5.2. Orice dispută cu referire la prezentul document care ar putea sa apară între Pacient și Unitatea medicală se va rezolva pe cale amiabila. Daca nu va fi posibil, conflictul va fi soluționat de către instanța competentă conform prevederilor legale aplicabile.
6. Dispoziții finale
6.1. Daca oricare dintre clauzele de mai sus va fi gasita nula sau nevalida, indiferent de cauza, aceasta clauza nu va afecta valabilitatea celorlalte clauze.
6.2. Unitatea medicală își rezervă dreptul de a putea efectua orice modificări ale prezentului document, precum și orice modificări ale Site-ului/structurii acestuia precum și orice conținut fără notificare prealabila a Pacientului.
6.3. Transmiterea notificărilor, facturilor, corespondenţa purtată cu Pacientul de către Unitatea medicală, se va face la datele de contact menţionate în prezentul contract/declarate pe alte canale agreate de Unitatea medicală şi înregistrate în sistemul informatic al CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA, adresă care va fi actualizată în funcţie de informațiile furnizate de Pacient de la momentul accesării Serviciilor Medicale.
6.4. Pentru urgenţe medicale (urgenţa aşa cum este definită din punct de vedere medical – stare medicala sau chirurgicală, a cărei debut este brusc, şi care se manifestă prin simptome de o severitate suficientă, şi pentru care un medic prudent, care posedă cunoştinţe medicale şi care acţionează cu bună-credinţa şi în conformitate cu standardele medicale internaţionale, ar considera că în lipsa acordării atenţiei medicale imediate ar duce la insuficienţă fizică gravă sau deces), vă recomandăm să vă adresaţi celei mai apropiate unităţi medicale cu profil de urgenta. CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA nu este autorizata ca Unitate de Primiri Urgente, aşa cum este definita de lege.
6.5. Accesul la serviciile medicale oferite de CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA este limitat de disponibilitatea acestora şi se supune regulilor de accesare ale fiecăruia dintre partenerii CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA, Termenii si Condiţiile menţionate în prezenta nefiind aplicabile acestei situaţii.
6.6. Pacientul va avea la îndemână dacă apelează la consultație online sau asupra lui la momentul consultației fizice, în mod obligatoriu, un act de identitate și documentele medicale anterioare relevante (analize medicale, bilete de externare, scrisori medicale, protocoale ecografice, protocoale CT/IRM, ş.a), astfel de documente fiind necesare în vederea diagnosticării corecte și a identificării unui plan corect/complet de tratament ori de recomandări medicale.
6.7. Pacienţii înţeleg și acceptă faptul că informaţiile referitoare la serviciile medicale şi preţurile acestora, în special cu privire la partenerii Unității medicale, obţinute în urma programării telefonice sau pe site au doar scop informativ. Aceștia vor avea în vedere lista de preturi afişata în recepţiile CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA. În funcţie de specificul fiecărui caz medical și de serviciile medicale efectiv oferite, preţul final poate fi unul diferit. În măsura în care se impune efectuarea și a altor servicii, suplimentar celor plătite, acestea se vor achita la finalul consultației.
6.8. Pacienţii şi CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA au obligaţia de a cunoaşte şi respecta dispoziţiile legale aplicabile, respectiv Legea 95/2006, Legea 46/2003 şi actele legislative conexe, Pacienţii neputând invoca în apărarea lor necunoaşterea legii.
6.9. CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA îşi propune să acorde servicii medicale la cele mai înalte standarde de calitate. În cazuri excepţionale, rezultatul serviciilor prestate de personalul medical al CMI DR. SARBU MIHAELA-IONELA poate să difere de rezultatul dorit de Pacient. Vă reamintim că obligaţia medicală este o obligaţie de diligenţă, la nivelul actual de cunoştinţe, fiind imposibil să garantăm rezultatul serviciilor oferite. Întotdeauna pacientul are dreptul sa primească o a doua opinie medicală.
6.10. Serviciile medicale pot fi accesate de către Pacienţi, de regulă, de luni până vineri, intre orele 10:00-19:30.
5.2. Orice dispută cu referire la prezentul document care ar putea sa apară între Pacient și Unitatea medicală se va rezolva pe cale amiabila. Daca nu va fi posibil, conflictul va fi soluționat de către instanța competentă conform prevederilor legale aplicabile.
7. Contact și alte informații
7.1. În cazul în care există întrebări sau sugestii în legătură cu serviciile medicale prin telemedicină, vă rugăm să ne contactați la numarul de telefon (+40)751 514 146, în timpul programului de relații cu Pacienții, respectiv luni-vineri, 10.00-19.30 sau prin corespondență electronică (e-mail) la adresa: dr.sarbu@reumatolog-galati.ro .