Sindromul Sjögren – cauze, simptome, diagnostic și tratament

Sindromul Sjögren reprezintă o tulburare a sistemului imunitar în care primele simptome sunt reprezentate de uscăciune la nivelul ochilor și a gurii. Afectarea glandelor exocrine duce în timp la scăderea secretiei de lacrimi și salivă.

Sindromul Sjögren este o patologie autoimună în care organismul produce anticorpi împotriva propriilor celule și țesuturi.

Pe lângă afectarea glandelor exocrine (lacrimale, salivare, pancreas exocrin, mucoase traheală etc) este frecventa starea de oboseală. Lipsa de lacrimi se poate manifesta sub formă de arsuri și mâncărimi la nivelul ochilor, precum și prin apariția senzației de “nisip” sau “alt corp străin în ochi”. Lipsa de salivă duce la dificultatea masticației alimentelor, vorbirii și predispune la apariția cariilor dentare.

Sindromul Sjögren poate asocia și simptome extra-glandulare precum :

  • afectare articulară : durere sau inflamație articulară
  • afectare cutanata : purpura (pete roșii localizate la nivelul gambelor), xeroză cutanata (piele uscată)
  • afectarea aparatului respirator : tușe uscată, dispnee (dificultate respiratorie)
  • afectare renală (tubulară sau glomerulonefrită)
  • afectare neurologică (neuropatie periferică sau afectarea sistemului nervos central)
  • afectare hematologică (neutropenie, trombocitopenie, anemie hemolitică)

Motivul declanșării sindromului Sjögren nu este cunoscut, studiile sugerează că o combinație de factorii genetici, de mediu și hormonali duc la declanșarea acestuia. Infecția cu anumite virusuri a fost incriminată că posibil factor declanșator prin fenomenul de mimetism molecular.

Diagnosticul se bazează pe prezentarea clinică împreună cu analize complexe de sânge. Anticorpii antinucleari sunt cel mai frecvent întâlniți, anticorpii anti-Ro/SS-A sunt cei mai specifici iar prezența crioglobulinelor și a hipocomplementemiei reprezintă factori prognostici.

Altă etapă importantă pentru diagnosticul acestei patologii este reprezentată de demonstrarea hiposecretiei lacrimale (testul Schirmer). Dacă anticorpii specifici lipsesc este necesară realizarea unei biopsii de glanda salivară minoră care prin aspectul histopatologic va clarifica orientarea diagnostica.

Diagnosticul diferențial xerostomiei ( gură uscată) și xeroftalmiei (uscăciune oculară) este amplu incluzând cauze medicamentoase, toxice (consumul de tabac), boli metabolice (diabet zaharat), cauze infecțioase (infecția cu virusul hepatitei C) etc.

Tratamentul diferă de la pacient la pacient. Acesta se axează pe ameliorarea simptomelor, neexistând un tratament curativ sau care să poată opri evoluția bolii până în acest moment. Se utilizează deasemenea tratament imunosupresor sistemic în funcție de organele afectate și prezentarea clinică. Între 2-5% dintre pacienții cu sindrom Sjogren dezvoltă limfom, iar pentru depistarea și tratarea acestuia, urmărirea pacientului este extrem de importantă.

Sindromul Sjögren apare la persoanele cu vârstă de peste 40 ani, cele mai susceptibile la boală fiind femeile. Sindromul Sjögren primar este diagnosticat la un pacient fără altă patologie autoimună anteriora. Atunci când apare la un pacient care suferă de alte afecțiuni autoimune (lupus eritematos sistemic, artrită reumatoidă) poartă numele de secundar.

Spune-le prietenilor

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on skype
Skype
Share on email
Email
Share on print
Print